Articole psihologie

Articole ce te vor ajuta sa-ti imbunatatesti viata si cariera

Cum vrei sa arate compania in care doresti sa lucrezi?

Cand lucrezi intr-o organizatie, indiferent de dimensiunile ei, este necesar ca valorile personale sa fie in acord cu cultura, valorile, ritualurile pe care organizatia le promoveaza. Valorile modeleaza atitudinea, influenteaza modul in care se iau deciziile, de ele depinde activitatea profesionala si implicit performanta.

De aceea, descoperirea propriilor valori iti poate oferi raspunsul la intrebari de tipul: “Exista compatibilitate intre mine ca angajat si compania pentru care lucrez?” De cele mai multe ori se ajunge la aceast gen de intrebari atunci cand credintele, asteptarile, comportamentul, intra in conflict cu obiceiurile, regulile, modul de lucru care se practica in companie.

compania idealaCei mai multi au tendinta de a ignora acest aspect si din motive care pot avea legatura cu nevoia imediata de a avea un loc de munca, situatie des intalnita astazi, ajung in posturi care nu li se potrivesc, de care nu sunt motivati, fapt ce conduce inevitabil la scaderea performantei, a increderii, si chiar la situatia de a renunta. De cate ori ati simtit nevoia sa reflectati la modul in care activitatea pe care o desfasurati este in acord cu obiectivele personale? Dar la timpul pe care-l investiti in munca dumneavoastra? Cand v-ati oprit ultima data pentru a privi inapoi, la capatul scarii pe care ati inceput sa urcati si la obiectivele pe care vi le-ati fixat atunci, pentru a vedea pe ce treapta va pozitionati acum? Cat ati realizat si ce mai aveti de facut pentru a ajunge in varful scarii? Unul dintre cele mai importante avantaje pe care le avem si de care putem beneficia, este acela ca putem deveni ceea ce ne dorim, schimbandu-ne atitudinea.

Iata cateva recomandari pentru a asigura congruenta dintre valorile personale si cele organizationale:

• Afla ce iti doresti si stabileste-ti obiectivele. Grupeaza-le in actiuni si planifica-le in timp. Contureaza-ti planul de dezvoltare personala.

• Descopera-ti valorile. Analizeaza experienta anterioara si afla ce este cu adevarat important pentru tine.

• Identifica companiile din aria ta de interes si documenteaza-te asupra culturii lor organizationale.

• Daca lucrezi deja intr-o organizatie, afla daca obiectivele tale merg in aceeasi directie cu cele organizationale, identifica elementele comune si comunica-i-le managerului tau.

• Daca esti chemat la interviu, adreseaza intrebari ce-ti pot dezavalui informatii despre viziunea companiei, procedurile de lucru, echipa din care vei face parte, stilurile manageriale, atmosfera generala. Afla ce se asteapta de la tine si cum iti vor fi valorificate competentele si abilitatile. Raspunde sincer la intrebari si fa-ti cunoscute asteptarile. Fii tu insuti!

• Daca esti angajat, asigura-te ca atitudinea ta reprezinta valorile companiei din care faci parte. La randul lor, companiile au nevoie de angajati implicati si performanti.

Calitatile pe care le cauta angajatorii difera in functie de specificul domeniului de activitate si tipul de post, dar in toate situatiile, urmaresc sa descopere in ce masura profilul si atitudinea exprimata se potrivesc propriului sistem de valori. Daca va aflati in dificultate sau daca doriti sa schimbati ceva, stabiliti-va scopuri si urmati-le, creati-va un stil de gandire pozitiv, gasiti-va echilibrul, reprezentati-va valorile prin comportamente

Programeaza o discutie cu psihologul

Adauga un comentariu!

Copyright psihologulmeu.com ©2013